top
Posts tagged "refugees"

Cu fiecare zi pe care ne obișnuim să o numărăm legată de drama din Ucraina, numărul refugiaților crește. Chiar dacă majoritatea nu rămân la noi și ăsta e un subiect care merită abordat separat, este nevoie de ajutor punctual, iar primul loc în care acesta trebuie acordat este la punctele de frontieră.

Aseară până târziu am răspuns la apeluri legate de situația de la graniță. Mulți dintre cei care ne-au contactat au spus că vor să doneze, dar nu știu cum să o facă. Sunt multe grupuri de sprijin active pe internet. Postări cu cereri de sprijin nu contenesc să apară. Unele dintre întrebări erau legate de îndoielile pe care persoanele care voiau să ajute le aveau legat de destinația banilor sau bunurilor. E clar că sunt nevoi punctuale acum, dar trebuie să

    La ora cand scriu Maliun impreuna cu cei trei copii ai sai sunt deja in Anglia. Ei au facut parte din grupul de cateva zeci de refugiati care a parasit azi noapte Timisoara. Pentru sase luni insa cei patru au facut parte din familia mare a GTR, locuind in sediul nostru. Desparirea a fost grea. Ne-am straduit insa sa stergem urmele lasate de lacrimi si sa facem o poza cu zambetul spre noua viata care ii asteapta.

    O zi plina de activitatii azi. Daca o parte dintre refugiatii din ETC au fost ocupati cu ultimele verificari inainte de plecare, cei care au avut timp liber au constituit repede o echipa de fotbal cu care ne-am prezentat la Lovrin. Adversari, corpul profesoral al liceului din localitate. Partida a debutat intr-un ritm destul de echilibrat si pana prin minutul 40 scorul a fost foarte strans. Dupa acel minut insa ceva nu a mai functionat in echipa noastra si golurile

    Azi dimineata, pe la trei si jumatate, o mica parte a refugiatilor aflati in Centrul de tranzit in regim de urgenta din Timisoara, au pornit pe drumul unei noi aventuri. La ora cand scriem ei sunt deja undeva peste ocean, in zbor spre Statele Unite. Pentru ca sa poata insa sa plece, ieri in camp a fost vanzoleala mare. Printre cei mai in priza a fost Mihai Clondir, colaboratorul si prietenul nostru de la OIM. El a avut grija ca

Toata luna august am umblat la moschee. In fiecare saptamana, de cel putin trei ori am asistat la slujbele tinute in locasul din Calea Girocului din Timisoara unde refugiatii nostri au fost primiti cu mare caldura si atentie atat de catre imam cat si de intreaga comunitate musulmana din orasul de pe Bega. Inceputul lunii septembrie insa ne-a gasit sarbatorind trecerea Ramandanului, ca doar asa e obiceiul.

Unde ne găsiți

Generatie Tanara

În caz că doriți să ne vizitați