top
Parteneriat UNHCR (Page 3)

    Azi dimineata, pe la trei si jumatate, o mica parte a refugiatilor aflati in Centrul de tranzit in regim de urgenta din Timisoara, au pornit pe drumul unei noi aventuri. La ora cand scriem ei sunt deja undeva peste ocean, in zbor spre Statele Unite. Pentru ca sa poata insa sa plece, ieri in camp a fost vanzoleala mare. Printre cei mai in priza a fost Mihai Clondir, colaboratorul si prietenul nostru de la OIM. El a avut grija ca

Miercuri dupa amiaza am avut activitati creative. Daca in urma celor doua ore de curs cei mari au reusit sa isi faca cate o bratara sau un colier, pentru micutele somaleze a fost mai mult o sedinta de dezvoltare a abilitatilor, insa s-au bucurat din plin de ea. Cursul de bijuterii handmade este in programul nostru saptamanal si el se tine in special pentru victimele traficului de persoane, dar si pentru refugiati.

In aceasta dupa amiaza Quick Lunch, partenerul nostru in programul pentru refugiatii aflati in regim de urgenta in Timisoara a adus frigidere pentru dotarea bucatariilor din camp. Cele cinci aparate au consituit o donatie din partea firmei de catering timisorene, singura care a raspuns apelului nostru, dintr-o suita de firme din domeniul culinar carora le-am adresat solicitarea pentru aceasta contributie.

Daca e duminica inseamna ca avem asa zisele activitati religioase. Mai precis in fiecare dimineata in jurul orei noua un autobuz RATT asteapta cuminte la poarta centrului refugiatii care vor sa mearga la slujba de la Catedrala Mitropolitana din Timisoara. Apoi mai facem o plimbare prin centrul orasului si in jur de ora unu ne intoarcem inapoi "acasa". Asta sigur, nu inainte de a ne face cateva poze de grup.

Unde ne găsiți

Generatie Tanara

În caz că doriți să ne vizitați