Noi voluntare din Italia
La fel ca în fiecare an, începutul primăverii ne aduce două noi voluntare din Italia. Prin programul de colaborare cu Asociația Comunita Papa Giovanni XXIII, Santina și Martina au ajuns la Timișoara pe 14 martie. Ele se vor alătura echipei noastre și ne vor ajuta în programele de antitrafic pe care GTR le dezvoltă.
Grazzie Pia! Grazzie Pergola!
Zilele trecute am avut parte de o mare surpriză. Prietena noastră din Italia, Pia ne-a sunat ca să ne spună că un nou transport pentru susținerea beneficiarilor programelor noastre trebuie să ajungă la Timișoara. Era deja pe drum și urma să sosească în căteva ore. Microbuzul a fost încărcat de inimoșii noștri susținători din Pergola cărora nu putem decât să le spunem GRAZZIE!
After school la sate…
Pentru copiii de la oraș, after school înseamnă un loc mai mult decât plăcut, o clădire cu multe camere, cu loc de joacă, multe jucării, sală de mese, desene pe pereții, multă culoare, căldură
Imagini văzute cu alți ochi
Așa cum știți, iarna aceasta am fost sa ducem cadouri familiilor nevoiașe din jurul Timișorii. Am trecut pe la sute de familii timp de câteva zile. Am văzut atât de multă sărăcie în săptămâna aceea
Proxeneti traficanti de orginie rroma condamnati in Franta
Pentru prima dată, la invitaţia Curţii de Apel din Grenoble, Generatie Tanara România a fost o parte civilă într-un proces de trafic de fiinte. Acuzata o familie de rromi, victime mai multe fete din România, Bulgaria şi Republica Cehă. Pentru aproape 20 de ore am ascultat expunerea procurorului, răspunsurile inculpaţilor, mărturiile victimelor, am vazut dovezi
Precizari pe care le consideram necesare
Dimineata devreme, atunci cand am deschis televizorul primul lucru care ne-a lovit a fost stirea cu "descinderile mascatilor in Centrul de refugiati in regim de urgenta din Timisoara pentru prinderea hotilor din apartamente". Am crezut ca nu aud bine. Apoi mi-am dat seama ca avem de a face din nou cu rezultatul unei comunicari deficitare, ca sa nu zic proaste a insititutiilor implicare in eveniment. Noi insa, aici, dorim sa facem cateva precizari pe care le consideram necesare. 1. In primul rand
Amintiri
De acum toti refugiatii care au participat la acest eveniment se afla la mii de kilometri de Timisoara. Insa nu putem sa nu ne amintim cu placere de acele clipe.
La multi ani tuturor!
E ultima zi din an, 2011 se duce curand
Excursie la Sarmizegetusa
Pe o ceata de puteai sa o tai cu cutitul am plecat azi dimineata devreme in excursie la Sarmizegetusa. Este ultima zi de tabara pentru copiii aflati la Village of Hope din Recas. Am ajuns, am povestit, am baut un ceai fierbine si am mancat o placinta cu branza si marar dupa care ne-am intors la Recas pentru spectacolul pe care cei mici l-au pregatit. A fost o zi super si am facut deja planuri pentru vacanta de primavara si
Pachete de sarbatori
In prag de sarbatori, la fel ca in fiecare an am fost alaturi de unele dintre cele mai nevoiase familii din judetul nostru. Sute de familii au primit si in decembrie suport din partea GTR, prin programul de sustinere pe care il derulam impreuna cu Bob Gas Ministries.