top
Blog No Sidebar

De mai bine de o lună monitorizăm punctele de trecere a frontierei cu Ucraina. Astăzi sunt iar negocieri de pace și sincer ne-am dori ca ele să se concretizeze într-un mod favorabil! Pentru că cei care suferă cel mai tare sunt, la fel ca peste tot, cei nevoiași, copiii. La o lună de conflict în Ucraina, rămân multe întrebări la care ar fi bine să avem răspunsuri. După ce se va termina, ca societate civilă, va trebui să le cerem! Pentru

Cu fiecare zi pe care ne obișnuim să o numărăm legată de drama din Ucraina, numărul refugiaților crește. Chiar dacă majoritatea nu rămân la noi și ăsta e un subiect care merită abordat separat, este nevoie de ajutor punctual, iar primul loc în care acesta trebuie acordat este la punctele de frontieră.

Aseară până târziu am răspuns la apeluri legate de situația de la graniță. Mulți dintre cei care ne-au contactat au spus că vor să doneze, dar nu știu cum să o facă. Sunt multe grupuri de sprijin active pe internet. Postări cu cereri de sprijin nu contenesc să apară. Unele dintre întrebări erau legate de îndoielile pe care persoanele care voiau să ajute le aveau legat de destinația banilor sau bunurilor. E clar că sunt nevoi punctuale acum, dar trebuie să

Unde ne găsiți

Generatie Tanara

În caz că doriți să ne vizitați