Multe întrebări fără răspuns
De mai bine de o lună monitorizăm punctele de trecere a frontierei cu Ucraina. Astăzi sunt iar negocieri de pace și sincer ne-am dori ca ele să se concretizeze într-un mod favorabil! Pentru că cei care suferă cel mai tare sunt, la fel ca peste tot, cei nevoiași, copiii. La o lună de conflict în Ucraina, rămân multe întrebări la care ar fi bine să avem răspunsuri. După ce se va termina, ca societate civilă, va trebui să le cerem! Pentru
La Vama Siret
După bariere, mașini de poliție, intervenție, ambulanțe, înconjurați de voluntari echipați cu veste de tot felul de culori și embleme, copiii nu au nevoie de prea multe pentru a se refugia într-o lume a lor. O lume imaginară, frumoasă care le readuce zâmbetul pe față. Dincolo de jucăriile și dulciurile pe care le oferim celor mici, de serviciile de traducere sau ghidare în găsirea unui adăpost, echipa GTR alături de întreaga rețea a Serviciului Social Internațional monitorizează situația de la punctele
Numărul refugiaților crește
Cu fiecare zi pe care ne obișnuim să o numărăm legată de drama din Ucraina, numărul refugiaților crește. Chiar dacă majoritatea nu rămân la noi și ăsta e un subiect care merită abordat separat, este nevoie de ajutor punctual, iar primul loc în care acesta trebuie acordat este la punctele de frontieră.
Despre ajutoarele pentru refugiați
Aseară până târziu am răspuns la apeluri legate de situația de la graniță. Mulți dintre cei care ne-au contactat au spus că vor să doneze, dar nu știu cum să o facă. Sunt multe grupuri de sprijin active pe internet. Postări cu cereri de sprijin nu contenesc să apară. Unele dintre întrebări erau legate de îndoielile pe care persoanele care voiau să ajute le aveau legat de destinația banilor sau bunurilor. E clar că sunt nevoi punctuale acum, dar trebuie să
Drama de la granița cu Ucraina
Am fost ieri în Vama din Sighet. Situația acolo din punct de vedere al atitudinii, organizării și implicării românilor este extraordinară. Nimeni dintre cei care trec aici în căutarea ajutorului nu este lăsat de izbeliște. Majoritatea celor care trec, cel puțin până la această dată vizează să ajungă în țări din vestul Europei. Fie că sunt așteptați la frontieră deja cu autoturisme venite de afară fie că au zboruri aranjate. Până aseară târziu am vorbit cu partenerul nostru din Republica Moldova.