Filmări…
Dacă s-ar mai fi filmat pe peliculă, cred că Centrul Social din Calacea ar fi fost de-acum plin de role de film. De două zile avem musafiri din Belgia, o echipă de ziariști ce realizează un serial documentar. Am înțeles că într-unul din episoade, alături de alte două ong-uri vom avea și noi câteva minute, oricum, la cât s-a filmat, este material pentru un întreg serial. :)
Ruga la Calacea
1 Mai a coincis la Calacea cu Hramul bisericii, cu Ruga. Anul acesta GTR a acceptat și onorat invitația de a fi nașul rugii, astfel că am transformat colegii nostri Ciprian si Costică în nași, iar noi ceilalți ne-am ocupat de orgnizare. Pune masă, adună masă, strânge, curăță, întâmpină, pune iar masa, strânge
Serviciului Social International la Timisoara
Zilele acestea am avut plăcerea să găzduim întâlnirea anuală a grupului de lucru din cadrul Serviciului Social International, chiar în sediul GTR. Au fost trei zile pline de discuții, de analize, de propuneri și soluții pentru o mai bună cooperare între filiale acestui organism internațional a carui parte suntem. Ultimii invitatii au plecat azi noapte. Așa că, de acum așteptăm reacțiile. :)
Buona Fortuna!
In cadrul colaborarii pe care o avem cu Asociatia Papa Giovanni XXIII, an de an primim voluntari din Italia. 2014 a fost anul Paolei si al Elenei. Le multumim pentru munca depusa alaturi de echipa Generatie Tanara si le asteptam la Timisoara ori de cate ori vor dori sa revina. Buona fortuna Paola. Buona fortuna Elena!